vineri, 24 iunie 2011

Pentagonul declara razboi

Pentagonul declara razboi cu tancuri si bombe pentru orice atac cibernetic

Autor : Wall Street Journal
Pentagonul a decis ca un sabotaj informational care vine din alta tara va fi considerat de acum incolo o declaratie de razboi. Aceasta noua regula deschide pentru prima data calea unui atac militar ca raspuns la unul cibernetic.

Prima strategie informatica a Pentagonului, din care se asteapta ca unele fragmente sa devina publice luna viitoare, reprezinta o incercare de a face fata unei lumi in care un hacker poate reprezenta o amenintare la fel de mare ca armata unei tari ostile la adresa reactoarelor nucleare, metroului sau retelelor de transporturi petroliere americane.

Pentagonul intentioneaza, astfel, sa-i avertizeze pe potentialii adversari asupra consecintelor unui asemenea atac asupra Statelor Unite.

Atacuri recente asupra sistemelor Pentagonului, sabotarea programului nuclear al Iranului prin virusul informatic Stuxnet sau actiunea care a vizat reteaua informatica a companiei de armament Lockheed Martin au accelerat efortul Washingtonului de a dezvolta o abordare mai formalizata a atacurilor cibernetice, noteaza WSJ.

In plus, acest raport va declansa o dezbatere asupra unor probleme sensibile, neabordate de Pentagon, ca aceea daca Statele Unite pot fi sigure cu privire la originea unui atac sau care sunt criteriile pentru a considera sabotarea unor computere destul de serioasa pentru a constitui un act de razboi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu